sâmbătă, 28 mai 2011

Biserica Mavrodolu,Biserica sufletului meu

Biserica Mavrodolu
Biserica are hramurile Sfântul Spiridon şi Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită iniţial din lemn, în 1752, de Ene Cupetul. În 1815 Ioan Mavrodolu începe construcţia bisericii de zid, lucrare terminată în 1818, când a fost sfinţită de cel dintâi Episcop al Argesului, Iosif. Biserica a avut mult de suferit de-a lungul anilor. În 1848 a fost arsă de focul care a pustiit întregul oraş. În 1849 a fost refăcută şi sfinţită şi apoi din nou renovată, între anii 1867-1868. O altă reparaţie serioasă a fost făcută între 1955-1957, când a fost, şi pictată, şi o alta în 1958, când s-a refăcut pardoseala cu piatră de Albesti. Tot atunci s-au făcut şi lucrări de înlăturare a igrasiei.
Biserica are un aspect sobru. Este construită în formă de cruce, având turle inegale ca mărime. Acoperişul este din tablă iar pridvorul este închis, decorat cu ocniţe şi un brâu în registrul de sus. Exteriorul este alb, cu un brâu zimţat, imediat sub acoperiş. Pereţii sunt de asemenea împărţiţi în două registre inegale, de un brâu subţire. În cel de jos există ferestre prelungi, iar în cel de deasupra, ferestre mai mici, reduse ca număr. Turlele sunt şi ele decorate cu ocniţe şi ferestre iar cupolele acoperişurilor acestora au forme mai elaborate decât în mod obişnuit.
Sursa: aici.

Parintele Onu la Dansez pentru tine.

Niciun comentariu: